Tudor ZBÂRNEA: INSERŢII ARHETIPALE

Data: 8 Oct, 2010 / Categoria: arhiva-proiectelor / Vizualizari: 2458 / Comentarii: 0



Tudor ZBÂRNEA: INSERŢII ARHETIPALEexpoziţie personală
perioada: 12 - 31 Octombrie, 2010
organizator: Ministerul Culturii al Republicii Moldova
Uniunea Artiştilor Plastici din RM
Departamentul Cultural al Primăriei Municipiului Chişinău
Fundaţia Sturza
vernisaj: 12 Octombrie 2010, ora 16:00
locaţie: Centrul Expoziţional Constantin Brâncuşi


Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 3, Chişinău
Program 10:00-18:00. Luni închis
harta Centrul Expoziţional Constantin Brâncuşi

Pagina web: http://zbarnea.arta.md
Curriculum Vitae

InvitaţiePoster






Tudor Zbârnea – abordat de critici de artă şi plasticieni



Pictura lui Tudor Zbârnea aparţine în toate detaliile ei cu adevărat tradiţiei româneşti, dar se vede că în adâncurile simţirii sale, în adâncurile gândirii lui artistice, aceste gene, aceste canoane ale colorismului românesc s-au întipărit din tată în fiu, din vechime, pentru că Tudor Zbârnea este, mai presus de toate, un colorist. […] Opera lui e o pictură clădită cu fermitate, o pictură gândită, o pictură care înnoieşte.

Picturii lui Tudor Zbârnea îi sunt caracteristice două trăsături fundamentale ale şcolii românesti: în primul rând, o construcţie coerentă, lucidă, o distribuţie foarte bine gândită a culorii pe suprafaţa tabloului, şi, în al doilea rând, o înţelegere exactă a funcţiei culorii. Culoarea nu se reduce doar la modalitatea de a grăbi o întâlnire sufletească - dar ceea ce e mai important - culoarea caracterizează în chipul cel mai clar o anume atitudine faţă de artă: arta care rămâne, mai presus de toate, un mod de a înţelege lumea şi de a o explica şi comunica privitorului.

Se ştie foarte bine că pictura nu este o sporovăială a culorilor pe pânză, ci dialogul clar, raţional şi intelegibil între diverse suprafeţe colorate. Tudor Zbârnea este un reprezentant al sensibilităţii şcolii româneşti de artă, care îşi are obârşia încă în pictura mănăstirilor moldovene şi care continuă prin mari pictori ai secolelor XIX si XX. Prin toate componentele sale esenţiale - spiritualitate, sensibilitate şi gândire plastică - pictura lui Tudor Zbârnea aparţine acestei mari şcoli.
DAN GRIGORESCU, Bucureşti, 1995


Zbârnea cultivă deliberat echivocul şi penumbra, observaţia neutră şi propria lui proiecţie, nu atât pentru a crea stări de nesiguranţă în exerciţiul lecturii, cât pentru a înţelege care sunt mecanismele prin care materia se organizează şi sarcina spirituală supradetermină lumea substanţei. El porneşte de la premisa creatorului genuin care, într-un moment de clarviziune, are intuiţia unei armonii de dincolo de simţuri ce trebuie transferată din virtualitate în act sau, altfel spus, din existenţa latentă în realitatea manifestă. După această îndelungată negociere cu amăgirile formei, cu materia cromatică şi cu lumina consubstanţială acesteia, o nouă vârstă a imaginii pare a se instaura de la sine. Aburul ambiguităţii se risipeşte, culoarea părăseşte practica propriei mărturisiri, imaginea se desparte de context şi ochiul începe să desluşească şi să recunoască obiecte, chipuri, întâmplări şi episoade izolate dint-o naraţiune acoperită de uitare. Ceea ce iniţial era o poveste despre naşterea formei (lumii) într-o variantă generică şi sub o privire globalizatoare, devine acum un epos al formei (lumii) gata constituite. Tudor Zbârnea urmăreşte această odisee a creaţiei atât din perspectiva martorului fascinat de miracol şi copleşit de măreţia lui, cât şi din aceea a creatorului însuşi în al cărui gest se amestecă duioşia şi asprimea, iubirea paternă şi luciditatea de stăpân.
PAVEL ŞUŞARĂ, Bucuresti, 1998


În ultimii ani pictura lui Tudor Zbârnea constituie reabilitarea figurii umane – utilizată ca valoare plastică şi integrată organic în sistemul geometric al compoziţiilor sale. Structura polimorfă – “de poliptic” – a unor pânze nu permitea accesul formelor antropomorfe decât în versiunile lor extrem de simplificate, apropiate de limbajul pictogramelor. Se simte că autorul caută nu atât lapidaritatea geometrică a ideogramei abstracte cât “formula” cea mai sugestivă a plasticii şi a morfologiei figurii şi chipului uman. Atitudinea lui Tudor Zbârnea în abordarea motivelor antropomorfe din aceste lucrări este similară atitudinii maeştrilor post-modernismului literar vizavi de problema originalităţii textului scris. În discursul plastic al artistului, în calitate de materie brută, putem întrezări aluzii atât la opera unor autori medievali de tipul lui Villard de Honnecourt cu celebrele sale corpuri umane stilizate în chip de figuri geometrice, cît şi aluzii la măştile ritualice africane, la “Gânditorul” de la Cernavodă al Culturii Hamangia, la “Sărutul” sau la “Cuminţenia pământului” ale lui Constantin Brâncuşi, la “Domnişoarele de la Avignon” sau la “Peştii”, “Taurii” şi “Cocoşii” lui Pablo Picasso. Tot acest material eterogen, toate aceste “citate” din istoria artei sunt retopite în retortele şi în creuzetele subconştientului individual al artistului pentru a fi etalate în originale şi sugestive compoziţii – compoziţii – în care figurativul şi nonfigurativul caută o nouă şi discontinuă stare de echilibru.
CONSTANTIN CIOBANU, Chişinău, 2005


Gânditor în ordinea moralei, pictorul îşi caută cu disperată fervoare elementele de sprijin pentru o posibilă construcţie în dimensiunea esteticului. Ca cei vechi, mai crede încă în triada antichităţii clasice, unde valorile etico-estetice ne reamintesc un veritabil cod umanist. Concomitent însă, Tudor Zbârnea caută cu pasiune semnele eterne ale lumii şi le află în arhetipuri, mituri şi simboluri străvechi. Compune astfel cu devotament şi măiestrie dipticuri şi polipticuri unde asociază elemente aparent disparate cărora el le induce însă, funcţie de context, semnificaţii noi. În plus nu ezită să inducă ideea de arhaitate ca metaforă a unui trecut utopic.

Asemenea glose, grave şi incitante, denotă profunzimile reflexive la care a ajuns şi la virtuozităţile tehnice pe care le-a adaptat sensului general al imaginilor. Tudor Zbârnea e clasic prin atitudine şi viziune picturală, modern prin recursul la simbolistica arhaică şi stilul devenit o indubitabilă pledoarie pentru originalitate. Cromatica tablourilor consună cu arhitectura compoziţională şi generează un sentiment de solidaritate afectivă. Dominantele şi armoniile grave menţin tonul unui discurs pictural exemplar şi coerent, fără stridenţele unui strigăt deznădăjduit ca în tablourile nordicului Edward Munch. Peste pânzele lui plutesc norii şi ceţurile septentrionale, dar există şi suficiente elogii aduse lumii laborice. Prin credinţă omul se poate mântui, prin artă se poate mângâia. Tudor Zbârnea oficiază într-un templu din care omul nu poate fi izgonit niciodată...
VALENIN CIUCĂ, Iaşi, 2006


Impresia imediată pe care o ai intrând in lumea totemic-meditativă a picturilor lui Tudor Zbârnea este de certa virtuozitate stilistică, forma si cromatica conlucrând armonic, în înfăptuirea limbajului. O fineţe vădit cerebrală, un spectacol cu accente dramatice, străbătute de un lirism obsedant, o încremenire roditoare, cât şi o impresionantă acumulare de energii calde sunt doar căteva din calitaţile acestei picturi. Originalitatea discursului la Tudor Zbârnea constă în capacitatea de-a lumina în gradaţii succesive planurile şi de-a lăsa culorile să curgă sau, dimpotrivă , să împietrească într-un timp indefinite. Aşezarea lor într-o simbolistica cu trimiteri spre frumuseţea picturii murale are loc fără frământări apocaliptice, ci, mai curând, cu o linişte dramatică (nu văd nimic pleonastic în sintagma asta).

Arhaicul este învăluit şi dezvăluit într-un uman în care grimasele durerii devin mântuiri.
Unitară şi circumscrisă perfect comunicării cu privitorul, lucidă şi nefuncţionând cu jumătăţi de valori, misterioasă în substanţa ei constant narativă, fără a păcătiu însă prin literaturizare, pictura lui Tudor Zbârnea mi se pare integrată în circuitul valoric românesc, fiind un bun mesager a ceea ce vine de dincolo de Prut. De astfel, această precizare mi se pare superfluă, mai ales că tradiţia în cultură şi artă nu ţine cont de evenimentele politice şi de graniţele arbitrare, survenite ulterior.
IOLANDA MALOMEN, Bucuresti, 2009


TUDOR ZBÂRNEA ŞI IDEALUL COMPLETITUDINII
Tudor Zbârnea face parte din specia celor care cercetează prin artă sfera esteticului şi a eticului, a esteticului împletit organic cu eticul în spiritul conceptului grec de Kalokagathon. Concept şi ideal propus ca ideal şi pentru omul modern care prea adesea a ignorat sau respins ideea de frumos în „favoarea” celei de expresiv sau chiar de urât.

Kalookagathos, kalos kai agathos – Frumosul este Bine sau, altfel spus, Binele este Frumos. Este frumuseţe.

Tudor Zbârnea face parte din specia moraliştilor, a celor ce meditează asupra condiţiei umane, dar o face strict cu mijloacele artei, o face din interiorul imperativelor imaginii şi nu ca discurs supraadăugat imaginii.

Tensiunile expresioniste din unele din picturile sale sunt expresia meditaţiei sale asupra omului în lume, a omului de azi în chip special. Meditaţie împletită intim cu cea asupra naturii picturii.

Putem spune, parafrazând, că expresionismul lui este unul „bine temperat”. Artistul nu uzează de mari distorsiuni ale formei, de mari contraste de culori sau de valori. Pictura lui nu atinge niciodată grotescul, strigătul disperat, gesticulaţia lipsei de speranţă. Cromatica sa este gravă dar nu sumbră. Pictura se aşază pe planul pânzei ca pe un zid, ca pe un zid de mănăstire. Dar să ne amintim că în iconografia religioasă este figurat şi iadul. Ca şi Judecata din Urmă, perspectiva Învierii, Deisis.

În subtextul imaginilor sale putem ghici uneori tiparul icoanei ca formă spiritualizată de organizare a imaginii date şi elementaritatea unor configurări arhaice (seria de imagini totemice cu idoli) când pictura devine mai aspră, mai frustă.

Tudor Zbârnea este un neliniştit al căutării de sine, al căutării adevărului, un ochi acut îndreptat spre înţelesurile morale ale vieţii („Dezintegrare”,”Utopia veşniciei sau adevărul clipei”,”Reîntoarcerea spre sine”). În acelaşi timp este un pasionat cercetător al resurselor expresive ale imaginii ce se desfăşoară în vastul spaţiu dintre expresionism şi abstracţia cu tentă simbolică.

A început să se vorbească despre „cel de al doilea modernism”, care spre deosebire de primul nu mai proclamă „autonomia absolută a imaginii”, imaginea ce-şi află scopul ultim în sine, în propria configuraţie, ci este preocupat de inserţia imaginii în marea semantică a lumii, a vieţii.
În acest sens, Tudor Zbârnea aparţine „celui de al doilea modernism”.
MARIN GHERASIM, Bucureşti, 2010


TUDOR ZBARNEA AND THE IDEAL OF COMPLETENESS
Tudor Zbarnea makes part from that category of painters who examine by means of art the aesthetics and ethics, the aesthetics organically interweaved with the ethics in accordance with the Greek concept Kalokagathon. A concept and ideal suggested also as an ideal for the modern human being who has been frequently ignoring or rejecting the idea of beautifulness in “favor” of expressiveness or even ugliness.

Kalookagathos, kalos kai agathos – Beautifulness is Goodness or, in other words, Goodness is Beautiful. It is beauty.

Tudor Zbarnea is one of those moralists, who are meditating on the human being condition, but he makes it strictly through artistic means, he makes it from within the imperatives of the image and not as an additional speech to the image.

Expressionist tensions from some of his paintings are the expression of his meditation on the human being in the world, especially of the present day human being. This meditation is intimately blend with the one focused on the nature of the painting.

In other words, we may say that his expressionism is one “well tempered”. The artist does not use great distortions of the form, great contrasts of colors or values. His painting is never grotesque, never desperately crying, never gesticulating because of lack of hope. His chromatics is severe but not somber. The painting is laid on the canvas like on a wall, monastery wall. But let us remember that in the religious iconography the hell is also present. As well as Last Judgement, the possibility of Resurrection, Deisis.

In the subtext of his images we may guess sometimes the pattern of the icon as a spiritualized form of organization of the image and the elementary notion of the archaic configuration (the series of totemic images with idols) when the painting becomes more stern, rougher.

Tudor Zbarnea is in an anxious search of himself, of the truth. His eye is keenly directed towards the moral sense of the life (“Disintegration”, “The utopia of the eternity or the truth of the moment”, “Returning to himself”). At the same time he is a passionate investigator of the expressive resources of the image that take place in the huge space between expressionism and abstraction with symbolic flavor.

“The second modernism” has begun to be talked about. In comparison with the first, it is not proclaiming anymore “the absolute autonomy of the image”, the image that finds its ultimate scope in itself, in its own configuration but it is concerned by the insertion of the image in the immense matter of the world, of the life.

In this respect, Tudor Zbarnea belongs to “the second modernism”.
MARIN GHERASIM, Bucharest, 2010

Comentarii: 0


Adauga comentariu



Introduceţi codul de control
Security Image   





  • Să se refere doar la articolul la care postează
  • Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
  • Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile cu limbaj neadecvat sau obscen!
  • Autorul comentariului este singurul responsabil (juridic) pentru conţinutul acestuia