Elena KARACENŢEV: Reflecţii

Data: 19 Nov, 2010 / Categoria: arhiva-proiectelor / Vizualizari: 1923 / Comentarii: 0



Elena KARACENŢEV: Reflecţiiexpoziţie personală
perioada: Noiembrie 23 - 12 Decembrie, 2010
organizator: Uniunea Artiştilor Plastici din RM
vernisaj: 23 Noiembrie 2010, ora 15:00
locaţie: Centrul Expoziţional Constantin Brâncuşi


Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 3, Chişinău
Program: 10:00-18:00. Luni închis
harta Centrul Expoziţional Constantin Brâncuşi

Invitaţie
Poster

Pagina personală
Curriculum Vitae
Galerie



Inconfundabilă din punctul de vedere al expresiei şi al cercului de motive predilecte, grafica Elenei Karacenţev constituie o inspirată incursiune în variata lume a arhetipurilor inconştientului colectiv. Valorile perene ale istoriei şi ale mitului, dar şi angoasele refulate ale condiţiei umane moderne, şi-au lăsat amprenta profundă asupra operei artistei.
Seria �Paradisul pierdut" (1998), omonimă celebrului poem al lui Milton, este o investigaţie în sfera mitului, o încercare de reabilitare prin mijloace grafice contemporane a �antediluvianului" limbaj, propriu desenelor rupestre preistorice. Atît imaginea corăbiei, inspirată de petroglifele din Scandinavia şi Karelia, cît şi imaginea carului cu două roţi, su�gerată de arta neolitică, sînt, de fapt, simboluri solare ancestrale. Aceste simboluri sînt amplasate în proximitatea imaginii unui copac decorativ, cu ramuri dispuse simetric - ale�gorie a �Arborelui vieţii" sau, poate, a �Arborelui cunoaşterii". Mesajul general al acestei serii este profund metaforic: asistăm la mişcarea ciclică a astrului zilei, contemplăm vieţuitoarele terestre din umbra arborelui, desluşim siluetele mai luminoase ale primilor oameni (Adam şi Eva?). De fapt, sîntem transportaţi în afara istoriei ca să devenim martori ai unei secvenţe de eternitate din �Paradisul pierdut".
Imaginea taurului din seria omonimă (�Taur", 1998, tehnică mixtă) este inspirată de plastica sigiliilor utilizate în cadrul străvechilor civilizaţii din valea Indului (Cultura Mohenjo-Daro, cea 2400-2000 ani î.e.n., India de Nord-Vest). în unele foi grafice din această serie autoarea păstrează chiar şi pictogramele, nedescifrate pînă în prezent, ce însoţesc reliefurile animalului de pe aceste sigilii. De altfel, plastica imaginii taurului a fost deja exploatată cu succes de autoare şi în seria de gravuri cu genericul �Răpirea Europei". Ca şi în aceste gravuri, Elena Karacenţev exaltă forţa nativă a imensului animal - alegorie a stihiilor htoniene, insuficient domesticite, ale naturii.

Seria �Fertilitate" (1998) abordează variaţiile de ordin cromatic ale aceloraşi imagini. Torsul feminin şi peştii - realizaţi în diverse gravuri în tonalităţi diferite - oferă specta�torului tabloul integral al posibilităţilor de valoare originală a aceloraşi motive plastice în arta grafică.

Seria �α + β" (1999) pare să fie o interogare (de ordin existenţial!) adresată Universului. Profilul uman, amplasat orizontal şi executat în culori sumbre, este aţintit spre enig�matica diagramă din partea de sus a imaginii. Ce prezintă această diagramă, care este sensul ei, care este rolul personajului prezentat - la toate aceste întrebări spectatorul trebuie să ofere propriul răspuns.

Foile grafice �Pasărea roşie" (2001) şi �Pasărea albastră" (2001), realizate în tehnică mixtă, exploatează cu succes acelaşi motiv aviform. Or, identica imagine înaripată, colorată în mod diferit şi aplicată în diverse contexte plastice, creează de fiecare dată efecte originale şi inedite.

Lucrările �Ritm I" şi �Ritm II" (ambele - 1998, tehnică mixtă) prezintă, de fapt, o suprapunere succesivă a două (sau chiar a mai multor!) imagini. Peste motivul plastic de bază, prezentat într-o tehnică policromă, cu nuanţe palide şi pastelate, este suprapusă reţeaua de �triunghiuri" sau de �zăbrele" care îmbogăţeşte substanţial şi ordonează structura rit�mică a foilor grafice.

Portretele fiicei Sanda constituie un capitol distinct în creaţia artistei. Unele din aceste portrete, prin profilul lor strict, conturat cu o singură linie, ne amintesc de maeştrii quatrocento-ului italian sau de grafica albumelor de societate din secolul al XlX-lea. Altele, prin limbajul lor plastic, tind spre expresivitatea liniei din stampele japoneze (litografia color �Sanda", 1994).

Elena Karacenţev se află în permanentă căutare a noilor texturi. Reversul fişiilor de linoleum, asperităţile tapetelor, inelele anuale ale arborilor, bătătura ţesăturilor - iată doar cîteva exemple de texturi, existente în mod obiectiv, care, după acoperire cu vopsea, prin aplicare pe suprafaţa hîrtiei, formează structura variată a foilor. Această structură pur tac�tilă a imprimeului interferează organic cu imaginea propriu-zisă, realizată manual în diverse tehnici grafice - de la tuş sau litografie la linogravură sau acvaforte.

Hîrtia joacă un rol covîrşitor în creaţia Elenei Karacenţev. Achiziţionată la papetărie, comandată în mod special sau pregătită manual din cîrpe şi celuloză în cadrul a diverse work'Shop-un, coala de hîrtie nu este un recipient neutru pentru viitoarele imagini. Ea este acel fundament care conţine deja, în stare incipientă, latentă, opera de artă. Acest lucru este evident în lucrările din seriile �în alb" (2001) şi �Ritmuri" (2002). în ultimul caz graficiană a reuşit chiar să conjuge cu succes textura specifică a hîrtiei pregătite manual cu inedi�tul caligrafiei extrem-orientale. Textura hîrtiei pregătite special se simte foarte bine şi în lucrarea �Noapte albă" (2002). Originară din Sankt Petersburg, artista a reuşit, printr-un mi�nimum de mijloace, să sugereze atmosfera fantomatică a nopţilor albe din oraşul ei natal.
Nu ştim cu exactitate cum va evolua în viitor grafica Elenei Karacenţev. Examinînd însă prestaţia anterioară a graficienei, putem totuşi trage anumite concluzii. Cred că autoarea nu va înceta să experimenteze în domeniul tehnicilor şi tehnologiilor artei grafice. Se prea poate că autoarea va descoperi noi motive şi teme preferate pentru viitoarele ei serii. Şi - lucrul cel mai important - cred că Elena Karacenţev va păstra şi mai departe nealterată ţinuta înalt intelectuală a demersului ei artistic.

Constantin I. Ciobanu


În grafica Elenei Karacenţev se constată o viziune poetică adusă la limita dintre realism şi suprarealism. Inspirîndu-se din lumea formală şi spirituală a picturii egiptene, orientale, din poezia lui G. Lorca, ea creează compoziţii de un simbolism plurivoc (serialul �A mezza voce").

Starea emoţională pe care o degajă desenele ei este aceea a unor nelinişti existenţiale, a unor gînduri grave asupra condiţiei umane şi a propriei condiţii. Dramatica alăturare a suprafeţelor de alb şi negru, confruntarea dintre lumină şi umbră cpnferă imaginii un rost deosebit. Învăluite în mister personajele �dramelor" montate de Elena Karacenţev transpun tensiunea lumii pe care sînt chemate să o interpreteze. O tristeţe disimulată putem sesiza şi în compoziţiile din ciclul �Plimbările unui cîine negru".

Într-o perfectă rezonanţă tematică şi vizuală cu ansamblul de opere grafice se află şi o serie de picturi realizate de Elena Karacenţev.

E. Barbas,
doctor în studiul artelor, 2006

Comentarii: 0


Adauga comentariu



Introduceţi codul de control
Security Image   





  • Să se refere doar la articolul la care postează
  • Să se abţină de la atacuri off topic la adresa autorilor
  • Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile cu limbaj neadecvat sau obscen!
  • Autorul comentariului este singurul responsabil (juridic) pentru conţinutul acestuia