Membrii Consiliului Asociaţiei UAP:
Ajder Ecaterina; Bolboceanu Dumitru; Balan Petru; Ciobanu Iraida; Cebotari Iurii; Cojocari Oleg; Cozmolici Victoria; Edu-Tomaș Inga; Ermurachi Luminița; Gherasimov Anatolie; Herţa Valeriu; Jabinschii Ion; Jaloba Ghenadie; Macovei Victor; Malcoci Vitalie; Moraru Ionel; Zbârnea Tudor.
17 membri ai Consiliului UAP – ședință declarată validă și deschisă.
Hamurari Nina – Preşedintele Comisiei de Etică UAP.
Şedinţa este deliberativă.
Preşedintele Consiliului UAP, Jaloba Ghenadie a deschis ședința anunțând ordinea de zi conform pct.4.17 din Statut.
Ordinea de zi:
- Stabilirea, aprobarea datei și ordinii de zi a Congresului al XXIX-lea UAP.
- Aprobarea Regulamentelor de organizare a Expozițiilor-Concurs de Artă Plastică Contemporană Salonul Municipal și Saloanele Moldovei.
- Selectarea juriului pentru Expozițiile-Concurs:
- Salonul Municipal,
- Saloanele Moldovei.4. Diverse.
Consiliul a aprobat organizarea Congresului al XXIX-lea al UAP în data de 5 iunie 2025, precum și ordinea de zi a acestuia, care include rapoartele de activitate ale conducerii Asociației, ale Comisiei de Cenzori și ale Comisiei de Supraveghere, precum și punctul „Diverse”.
A fost luată act de schimbarea conducerii Secției Sculptură, ca urmare a deciziei adunării extraordinare a secției din 31 martie 2025, fiind confirmată alegerea dlui Victor Macovei în funcția de președinte al secției și includerea sa de drept în componența Consiliului UAP. Totodată, s-a constatat incompatibilitatea dintre funcția de membru al Consiliului și cea de membru al Comisiei de etică, dl Victor Macovei urmând să opteze pentru una dintre acestea.
Consiliul a aprobat Regulamentele de organizare a Expozițiilor-Concurs de Artă Plastică Contemporană – Saloanele Moldovei (ediția a XXXV-a, 2025) și Salonul Municipal (ediția a V-a, 2025), cu precizări tehnice suplimentare privind dimensiunile și rezoluția lucrărilor.
Au fost nominalizate și aprobate juriile pentru cele două expoziții-concurs: Salonul Municipal 2025 și Saloanele Moldovei 2025, în componențele stabilite de Consiliu.
La capitolul Diverse, Consiliul a luat act de:
-
derularea proiectului expozițional „Descoperă Moldova prin Artă”, cu expoziții planificate în Franța și România și realizarea unui album de prezentare;
-
intenția de parteneriat cultural cu Art Safari pentru organizarea expoziției Young Blood. Celebrating Minority Voices în perioada 30 iulie – 17 august 2025, la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși”;
-
solicitarea Băncii Naționale a Moldovei privind propuneri de tematici pentru monede jubiliare și comemorative ce vor fi emise în anul 2027;
-
cererile privind gestionarea și transferul unor spații de creație, fiind aprobat transferul dlui Coțofan Sergiu într-un nou atelier, cu eliberarea celui deținut anterior și includerea acestuia în lista spațiilor disponibile;
-
răspunsul Direcției Generale Mobilitate Urbană, care confirmă lipsa unor proiecte aprobate privind amenajarea parcărilor sau spațiilor verzi în zona atelierelor de pe str. Dimo 7/2.
De asemenea, Consiliul a examinat petiția depusă de dl Ion Bolocan, constatând lipsa temeiurilor invocate, confirmând compatibilitatea funcției de vicepreședinte UAP cu cea de membru al Consiliului și stabilind că neachitarea datoriilor contractuale împiedică examinarea prelungirii contractului de locațiune, solicitând totodată prezentarea de probe concrete pentru acuzațiile formulate.
Ședința Consiliului UAP a fost declarată închisă.